marți , 27 octombrie 2020, 11:13
Home / Local / Actualitate / Ajutorul de minimis pentru comercializarea lânii se acordă și în acest an

Ajutorul de minimis pentru comercializarea lânii se acordă și în acest an

Programul privind acordarea unui ajutor de minimis crescătorilor de ovine care comercializează lână va continua și în anul 2019.
Potrivit reprezentanților Direcției pentru Agricultură a Județului(DAJ) Vaslui, perioada de înscriere a crescătorilor de animale, pentru anul 2019, este cuprinsă între 12 februarie – 28 martie, inclusiv, iar perioada de cerere în care producția de lână poate fi valorificată este între 29 martie – 30 septembrie, inclusiv.
Schema de ajutor de minimis pentru comercializarea lânii se acordă crescătorilor de animale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creşterii ovinelor, respectiv persoanelor fizice care deţin atestat de producător, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale şi persoanelor juridice cu activitate în domeniu.
Astfel, crescătorii de ovine sunt invitaţi la DAJ Vaslui pentru a se înregistra în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii după care, începând din data de 29 martie, vor avea obligaţia să-și depună documentele justificative care vor atesta comercializarea producţiei de lână obţinută, până la data de 1 noiembrie, inclusiv.
La nivel de județ există un singur punct de colectare a lânii agreat, aflat la Tutova.
Și în acest an valoarea sprijinului financiar acordat persoanelor eligibile înregistrate în program va fi de 1 leu / kg lână comercializată.
Anul trecut un număr de 74 beneficiari ai ajutorului de minimis au depus documente justificative de valorificare a lânii, către un centru de colectare sau un intermediar agreat în baza unui contract comercial pentru perioada 2017-2018. Documentele justificative privesc o cantitate totală de 161.921 kg lână.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Criză de sânge la nivel de județ!

Județul Vaslui se confruntă cu o criză de sânge, Centrul Județean de Transfuzii Sanguine (CJTS) …

Atenție bârlădeni! Tot orașul rămâne, din nou, fără apă potabilă!

Primăria municipiului Bârlad anunță, prin intermediul paginii oficiale de facebook, că întreg orașul va rămâne …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *