sâmbătă , 31 octombrie 2020, 03:43
Home / Local / Actualitate / Polițist trimis în judecată de procurorii DNA Iași

Polițist trimis în judecată de procurorii DNA Iași

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Costel Cristian Chiper, agent în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui – Postul de Poliţie Ghergheşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită și influenţarea declaraţiilor în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că la data 25 noiembrie 2018, inculpatul Chiper Costel Cristian, în calitatea menţionată mai sus, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, a pretins de la o persoană, rudă a unui administrator de firmă, suma de 200 lei (100 de lei pentru sine şi 100 de lei pentru colegul său, Dursan Ionuţ Marian), pentru a aplica acesteia, în legătură cu activitatea societăţii, doar sancţiunea „avertismentului”.
În acelaşi context, la data de 28 noiembrie 2018, inculpatul Chiper Costel Cristian a primit, prin intermediul colegului său, suma de 100 lei (conform înţelegerii), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Ulterior, în datele de 05 decembrie 2018, respectiv 14 decembrie 2018, inculpatul Chiper Costel Cristian, cunoscând actele dosarului de urmărire penală, l-a abordat pe Dursan Ionuţ Marian, şi a încercat să – l determine pe acesta să dea declaraţii în prezenta cauză, prin care să îşi asume în întregime atât pretinderea cât şi primirea sumei de bani cu titlu de mită.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.
În aceeaşi cauză, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul Dursan Ionuţ Marian, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, secţia de poliţie rurală Iana, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Evenimentele Drone&Girls și Roboții Ruginiști au obținut finanțare Meet and Code 2020!

Evenimentele de tehnologie “Meet and Code” 2020, organizate de prof. Carmen Chirițescu, de la Asociația …

Vaslui: Patru cutremure în doar câteva ore!

Patru cutremure de suprafaţă au avut loc azi noapte, în zona Moldovei – judeţul Vaslui, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *