joi , 22 octombrie 2020, 05:03
Home / Local / Actualitate / Cărți de identitate false descoperite la Albita

Cărți de identitate false descoperite la Albita

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascunse asupra a doi bărbați, două cărți de identitate false, pe care cei doi urmau să le folosească în Germania.

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-au prezentat pentru a intra în ţară, în aceeași zi, pasageri în mijloace de transport diferite, cetățeanul din R. Moldova C.G., în vârstă de 27 de ani și Z.V., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 33 de ani.

În baza unei analize de risc pe linia migrației ilegale, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unor controale amănunţite asupra pasagerilor și bagajelor acestora, în urma cărora au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, asupra celor doi, câte o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

”Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au stabilit că documentele în cauză sunt false. Cu privire la cele constatate, C.G. a declarat că a procurat cartea de identitate de la un conațional, ale cărui date nu le cunoaște, plătind suma de 200 euro și că urma să folosească documentul în Germania, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă. Z.V. a declarat că, la rugămintea unei rude, trebuia doar să transporte documentul descoperit la controlul de frontieră în Germania”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cele două cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Un tânăr din Vaslui, în stare critică, după ce a căzut de la etaj

Ambulanța SMURD tip C1 (TIM), încadrată cu medic și un echipaj specializat din cadrul Detașamentului …

Un hușean a intrat cu mașina într-o conductă de gaze

Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *