marți , 20 octombrie 2020, 00:00
Home / Local / Actualitate / „Salvator din pasiune” o continuitate în familie

„Salvator din pasiune” o continuitate în familie

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui a organizat o nouă etapă de recrutare a persoanelor care şi-au dorit să desfășoare activitatea de voluntar.

Este foarte adevărat că voluntarii participă la misiunile de intervenţie, în urma frecventării diferitor cursuri, dobândirea de noi competenţe ca servanţi pompieri pe echipajele de stingere, respectiv echipajele SMURD.

Dacă în orice meserie, copilul de multe ori calcă pe urmele tatălui sau ale mamei, nu departe de aceasta situaţie este şi exemplul personal al elevei Beatrice Cristina Codrianu, elevă, la clasele de profil „ştiinţe ale naturii” al Colegiului Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” din municipiul Bârlad. Tatăl, locotenent colonelul Codrianu Viorel, pompier din anul 1995 a reuşit în toţi aceşti ani să salveze viaţa semenilor noştri, a bunurilor acestora, cât şi, a animalelor aflate în primejdie, aşa cum se spune „aşchia nu sare departe de trunchi”. Beatrice Cristina Codrianu şi-a întocmit toate documentele necesare pentru a frecventa cursurile şi a deveni un salvator de nădejde în viitor.

Beatrice Cristina a fost determinată de dorinţa de a învăţa să acorde primul ajutor, să vină în sprijinul semenilor aflaţi în dificultate. Dorind să ajute necondiţionat la soluţionarea problemelor cu care semenii se confruntă. Moştenind spiritul de salvator de la tatăl său, atrasă foarte mult de dinamismul activităţilor desfăşurate de salvatori, de satisfacţia salvării de vieţi omeneşti, de mic copil, Beatrice Cristina Codrianu şi-a dorit să devină medic, acum, este conştientă de greutatea profesională, considerând că această activitate de salvator o va determina să devină un foarte bun profesionist.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Un moldovean intenționa să ajungă în Germania, utilizând un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa …

Un moldovean a încercat să treacă granița cu permisul suspendat!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *