sâmbătă , 31 octombrie 2020, 02:34
Home / Local / Actualitate / Bilanț la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui

Bilanț la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui

În prezența subprefectului Mircea GOLOGAN, a președintelui CJ, Dumitru Buzatu, și a celorlalți șefi de instituții cu care cooperează, jandarmii vasluieni și-au prezentat bilanțul.

În anul 2018, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui a desfășurat o activitate susținută pentru îndeplinirea ireproșabilă a misiunilor, dezvoltând capacități de cooperare și colaborare cu toate instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice și dialog cu toate categoriile sociale din zona de responsabilitate.
Subprefectul Mircea GOLOGAN a apreciat activitatea jandarmeriei de anul trecut, urându-le succes în 2019.

”Vă așteaptă un an greu, cu două rânduri de alegeri, cu alte manifestări, unde e nevoie de prezența dumneavoastră. Sunt ferm convins că veți avea o ținută ireproșabilă în îndeplinirea misiunilor de asigurare, restabilire și menținere a ordinii publice. Vă felicit pentru rezultatele obținute în 2018 și vă doresc mult succes pe mai departe”, a declarat subprefectul.

La ședința de bilanț a fost prezent și colonelul Sebastian Cucoș, prim adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, care a punctat faptul că IJJ Vaslui reprezintă una dintre structurile cele mai închegate, remarcând, totodată, colaborarea de la nivel local dintre toate instituţiile MAI şi celalalte autorităţi locale.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Evenimentele Drone&Girls și Roboții Ruginiști au obținut finanțare Meet and Code 2020!

Evenimentele de tehnologie “Meet and Code” 2020, organizate de prof. Carmen Chirițescu, de la Asociația …

Vaslui: Patru cutremure în doar câteva ore!

Patru cutremure de suprafaţă au avut loc azi noapte, în zona Moldovei – judeţul Vaslui, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *