sâmbătă , 24 octombrie 2020, 07:26
Home / Local / Actualitate / Autocamioane radiate din circulație de autoritățile belgiene, descoperite în Albiţa

Autocamioane radiate din circulație de autoritățile belgiene, descoperite în Albiţa

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la doi bărbați care conduceau autocamioane neînmatriculate.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieşi din ţară, Andrian M. şi Constantin C., în vârstă de 35 de ani, ambii cu cetățenie română și R. Moldova, conducând fiecare câte un autocamion marca Scania, ce aveau aplicate plăcuţe de înmatriculare olandeze.

”Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru  autovehiculele în cauză,colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că ambele autocamioane sunt radiate din circulație de autoritățile din Belgia și nu figurează înmatriculate în Olanda. Cu privire la cele constatate, Constantin C. a declarat  că a achiziționat cele două autocamioane din Olanda și a apelat la prietenul său Andrian M. pentru a le transporta în R. Moldova, unde dorea să le înmatriculeze. De asemenea, cei doi bărbați au menționat  că au transportat cele două autovehicule, pe platformă, până în apropiere de P.T.F. Albița, iar de aici pe drumurile publice, deși aveau cunoştinţă despre faptul că acestea nu au drept de circulaţie pe drumurile publice din România”, a spus Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Primarul de Gârceni a depus jurământul: Sorin Scutelnicu a început de astăzi cel de-al doilea mandat în fruntea comunității!

Astăzi, Sorin Scutelnicu a preluat cel de-al doilea mandat de primar al comunei Gârceni. La …

CSM Vaslui a obținut o victorie importantă în fața CSM Bacău, scor 29-27

CSM Vaslui a obținut cel de-al doilea succes stagional în Liga Zimbrilor, trecând de CSM …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *