vineri , 23 octombrie 2020, 10:07
Home / Local / Actualitate / Băgat la zdup după ce a tras cu arma în fața discotecii

Băgat la zdup după ce a tras cu arma în fața discotecii


Un bărbat de 22 de ani, din localitatea Rateșu Cuzei, comuna Rebricea, a fost arestat pentru 30 zile, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor precum și uz de armă fără drept.
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Negrești, Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Biroului de Investigații Criminale Vaslui, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 22 de ani, localitatea Rateșu Cuzei, comuna Rebricea, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor precum și uz de armă fără drept.
Din cercetările efectuate, s-a constatat faptul că, în noaptea de 01/02 decembrie a.c., bărbatul s-a deplasat pe raza localității Todirești, județul Vaslui, la o discotecă, fiind însoțit de alte 3 persoane.
În urma unui conflict pe care unul dintre însoțitori (un bărbat de 45 de ani din localitatea Delești) îl avea cu agenții de pază ai discotecii, bărbatul cercetat a folosit o armă de vânătoare pe care a manevrat-o pentru a amenința unul dintre agenții de pază.
Ulterior, acesta a și executat cu arma un foc în plan vertical, după ce s-a îndepărtat la aproximativ 150 de metri de local și a plecat spre Negrești, la volanul unei autoutilitare, fără a deține permis de conducere.
Pe raza localității Glodeni, orașul Negrești, acesta a fost blocat cu ajutorul a două autospeciale de polițiști, însă a a scăpat de filtru, fiind prins abia la ora 9, când în urma activităților specifice desfășurate de polițiști, a fost depistat pe raza municipiului Vaslui.
Arma folosită în incident precum și muniția aferentă au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizării criminalistice.
În cauză, față de bărbatul de 45 de ani din localitatea Delești a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru neasigurarea securității armelor și munițiilor și încălcarea normelor legale privind transportul armelor de vânătoare. De asemenea, au fost luate măsurile complementare de anulare a dreptului de port și folosire a armelor și retragerea permisului de armă.
Bărbatul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în cursul zilei de duminică, iar astăzi magistrații Judecătoriei Vaslui au admis propunerea de arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Reprezentanţii Episcopiei Huşilor sunt îngrijoraţi de creşterea cazurilor de infectare şi fac apel la respectarea măsurilor

Reprezentanţii Episcopiei Huşilor au transmis, într-un comunicat de presă că au luat act ”cu îngrijorare” de …

Dumitru Buzatu a preluat noul mandat în fruntea CJ! Astăzi a depus jurământul!

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), a depus, astăzi, jurământul de credinţă pentru …