vineri , 23 octombrie 2020, 12:37
Home / Local / Actualitate / Polițistul Vizitiu a scăpat de arest

Polițistul Vizitiu a scăpat de arest


Poliţistul Mihai Vizitiu a scăpat de arest, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis contestaţia formulată de acesta împotriva deciziei de arestare pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Instanţa a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, cu cea a controlului judiciar, decizia fiind definitivă.

Polițistul vasluian a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor, în dosarul privind moartea unui tânăr împucat în cap în timp ce încerca să scape de urmărire, în urma propunerii formulate de procurorii Parchetului General.

Iniţial, cercetările în dosar s-au efectuat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, respectiv nerespectarea regimului arme şi muniţii. Ulterior, în urma concluziilor expertizei balistice procurorii au dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă, în cea de omor calificat.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Reprezentanţii Episcopiei Huşilor sunt îngrijoraţi de creşterea cazurilor de infectare şi fac apel la respectarea măsurilor

Reprezentanţii Episcopiei Huşilor au transmis, într-un comunicat de presă că au luat act ”cu îngrijorare” de …

Dumitru Buzatu a preluat noul mandat în fruntea CJ! Astăzi a depus jurământul!

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), a depus, astăzi, jurământul de credinţă pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *