joi , 22 octombrie 2020, 07:59
Home / Sport / Handbaliștii de la CSM Vaslui au participat la ora de joacă

Handbaliștii de la CSM Vaslui au participat la ora de joacă


O parte din handbaliștii de la CSM Vaslui au fost provocați de către elevii clasei a V-a A de la Școala ”Mihail Sadoveanu”, pentru a redescoperi orele de educație fizică.
Pentru o oră, Leonard Bibirig și compania au îmbrăcat postura de elevi cuminți și au ascultat de sfaturile profesorului Cristi Enache, care a reușit să-i pună la grea încercare atât pe jucători, cât și pe copii.
Ceea ce a ieșit poate fi tradus prin cuvântul excelență, toată lumea fiind încântată de mișcare și bucuria de a redescoperi jocuri uitate.
”Ne bucură invitația primită, pe care am onorat-o cu plăcere. Astfel de întâlniri vrem să le organizăm săptămânal, fiindcă e o posibilitate de promovare a handbalului și sportului în rândul copiilor. Ne dorim să avem câți mai mulți copii angrenați în sport, chiar dacă nu o fac la nivel de performanță. Mișcarea înseamnă sănătate”, a spus Leonard Bibirig, antrenorul CSM Vaslui.
La final, copiii și jucătorii au fost recompensați cu câte o ciocolată, însă nu a lipsit poza de grup și mulțumirile că au petrecut împreună ora de sport cea mai perfectă.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Sporting Juniorul a câștigat meciul cu Covid: Toate rezultatele sunt negative!

Sporting Juniorul Vaslui anunță că toți jucătorii și întreg staff-ul au trecut cu bine peste …

Șase cluburi sportive primesc finanțări nerambursabile de la CJ Vaslui

Șase entități sportive primesc în acest an finanțări nerambursabile de la Consiliul Județean (CJ) Vaslui. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *