vineri , 30 octombrie 2020, 09:57
Home / Sport / Școala Ferești, campioană la Cupa Satelor

Școala Ferești, campioană la Cupa Satelor


Școala Ferești a câștigat prima ediție a Cupei Satelor la fotbal, competiție dedicată copiilor sub 13 ani.
Campioana va reprezenta județul Vaslui la etapa regională a competiției.
Etapa județeană a avut loc pe stadionul comunei Văleni, gazdele oferind condiții excelente de desfășurare a competiției.
Pe locul 2 s-a clasat Școala Iana, urmată de Școala Voinești. Mențiune au primit copii de la Școala Boțești.
La festivitatea de premiere au participat președintele FRF, Răzvan Burleanu, însoțit de directorul de dezvoltare Ciprian Paraschiv, dar și o serie de primari, alături de subprefectul Mircea Gologan și vicepreședintele CJ, Ciprian Trifan.
Competiția a fost organizată la nivel județean de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Vaslui, cu sprijinul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR), prin directorul Alin Trifu, sub edgida FRF.
”Pentru copii a fost un lucru extraordinar prezența în această competiție. Sincer, nu mă așteptam la un asemenea succes. Nu mizam pe un număr atât de mare de participanți. S-a văzut implicarea autorităților locale. Am avut 43 de comune care au participat la proiect, cu 50 de echipe, însumând peste 900 de copii. Sperăm ca la ediția următoare să avem și mai mulți participanți”, a spus Bogdan Gheorghiță, președintele AJF Vaslui.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Constantin Grosu a intrat în gura presei!

În cadrul Zilelor culturale ale municipiului Vaslui, Constantin Grosu, președintele CS Sergentul Vaslui, a ținut …

Sporting Juniorul a câștigat meciul cu Covid: Toate rezultatele sunt negative!

Sporting Juniorul Vaslui anunță că toți jucătorii și întreg staff-ul au trecut cu bine peste …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *