sâmbătă , 26 septembrie 2020, 13:21
Home / Local / Actualitate / PS Ignatie s-a întâlnit cu profesorii de religie din județ

PS Ignatie s-a întâlnit cu profesorii de religie din județ


PS Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a întâlnit cu profesorii de religie din județ.
Alături de Preasfinţia Sa au fost prezenți părintele consilier cultural Cosmin Gubernat și profesoara Monica Mocanu, inspector de specialitate pentru disciplina Religie din cadrul ISJ Vaslui.
Adresându-se profesorilor prezenţi, Ierarhul Huşilor i-a îndemnat la o evaluare a eficienței mesajului lor în rândul tinerilor: ”Există o ostilitate crescândă faţă de Biserică, faţă de prezența în sfera publică a actului credinţei! Vedeţi câte tendinţe şi câtă bătălie a fost în a discredita ora de Religie. Dar să nu o discredităm noi din interior, nefiind foarte bine pregătiți, negândindu-ne că noi trebuie să ne transformăm în transmițători de credință și nu numai de informații religioase. Acesta este rolul profesorului de Religie – transmite credința! Nu poţi să-l convingi pe adolescent că Dumnezeu este o realitate vie, Persoană, dacă tu nu trăieşti această realitate! Nu puteţi să contracaraţi astfel de tendinţe dacă nu sunteţi ca o lumânare şi pentru colegii voştri din cancelarie”.
De asemenea, Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe cei prezenţi la o transmitere cât mai fidelă a credinţei trăite personal şi la o intensificare a activităţilor extraşcolare prin care se pot transmite valorile credinţei şi culturii creştine.
A urmat apoi intervenţia inspectorul Monica Mocanu care a vorbit despre necesitatea participării cadrelor didactice la cursuri de formare și despre oportunitatea unor opţionale.
De asemenea, părintele consilier cultural Cosmin Gubernat a accentuat necesitatea colaborării dintre profesorii de Religie și preoți și a implicării în activităţile asociaţiilor de tineret din Episcopia Huşilor şi cele coordonate de Centrul Eparhial, activităţi ce răspund preocupărilor tinerei generaţii şi care vin în sprijinul transmiterii valorilor credinţei.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Primarul care a schimbat fața comunei Lipovăț

Primarul PSD al comunei Lipovăț, Valerian Hriscu, este pregătit pentru testul electoral de duminică. Știe …

Mesajul unui tânăr din noua generație de politicieni vasluieni: „Îmi pasă de județul meu”

”Stimați prieteni, Dragă GENERAȚIE, Mai este o zi și campania electorală se va încheia. O …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *