miercuri , 23 septembrie 2020, 21:08
Home / Local / Actualitate / Noiembrie, propusă luna Emil Racoviță în Vaslui

Noiembrie, propusă luna Emil Racoviță în Vaslui


Prezent la Conferința Internațională ”Emil Racoviță-Exploratorul”, academicianul Constantin Toma cere autorităților din Vaslui să numească noiembrie drept luna de omagiere a marelui savant, care a copilărit în județ, pe care îl consideră cel mai mare speolog și biolog din toate timpurile.
El propune organizarea în fiecare școală a unor activități de evocare a personalității lui Emil Racoviță.

”Folosesc acest prilej pentru a sugera muzeului, corpului didactic din județul Vaslui să nu scape niciun prilej ca în această lună noiembrie, în fiecare școală din județul Vaslui, profesorii de ştiinţe naturale, de biologie, de geografie, de geologie, de ştiinţa mediului să facă cunoscută această mare personalitate în rândul elevilor. Este datoria noastră, a celor care facem educaţie şi instrucţie, să insuflăm elevilor, copiilor noştri şi, prin ei, părinţilor lor, despre această mare figură a naturaliştilor români, a savanţilor români, a ştiinţei europene, om cunoscut peste tot în lume”, a declarat academicianul Constantin Toma.

Un prima pas este făcut vineri, 2 noiembrie, când Conferința Internațională ”Emil Racoviță” se mută la Ivănești, unde elevi de la școlile din Pușcași, Laza, Pungești și Ivănești vor afla de la invitați amănunte mai puțin cunoscute despre viața, activitatea și opera marelui savant.
Conferința Internațională ”Emil Racoviță-Exploratorul” este organizată de Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui și a ajuns la cea de-a doua ediție.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Campanie de donare de sânge în Episcopia Hușilor

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, în Episcopia Hușilor, a fost demarată o nouă campanie de …

Zăpodeni, cea mai mare dezvoltare din istoria comunei

Comuna Zăpodeni traversează o adevărată perioadă de înflorire cum nu s-a văzut nici pe timpul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *