vineri , 25 septembrie 2020, 21:49
Home / Local / Actualitate / În septembrie, rata șomajului la nivel de județ a fost de 8,33%

În septembrie, rata șomajului la nivel de județ a fost de 8,33%


La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui erau înregistrați 11.651 de șomeri, din care 4.576 sunt femei, rata șomajului fiind de 8,33 %
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 8,70%, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,37%.
Din totalul de 11.651 de persoane înregistrate în evidențele AJOFM Vaslui, 829 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 10.822 erau șomeri neindemnizați.
În ceea ce privește mediul de rezidență, 10.274 șomeri provin din mediul rural și 1.377 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Vaslui (5.000 șomeri), urmat de cei cu studii primare sau fără studii ( 2.919 șomeri), iar 1.997 de șomeri au absolvit studii liceale, 69 de șomeri au absolvit studii postliceale, iar 116 șomeri au studii universitare.
”Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 7.919 persoane foarte greu ocupabile, 1.550 greu ocupabile, 1.997 mediu ocupabile, iar 185 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, se arată într-un comunicat de presă, emis de AJOFM Vaslui.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

În municipiul Vaslui sunt disponibile peste 270 de locuri de muncă! Iată care este oferta în întreg județul!

LOCURI DE MUNCA VACANTE LA DATA 24.09.2020 Agenţia  Locală Vaslui, str Spiru Haret,  nr.5, Telefon …

Încă 20 de clase din 10 școli au intrat în sistem de învățare online

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui a aprobat suspendarea cursurilor şcolare organizate în modalitatea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *