marți , 22 septembrie 2020, 09:58
Home / Local / Actualitate / Drum asfaltat prin PNDL, inaugurat la Brăhășoaia

Drum asfaltat prin PNDL, inaugurat la Brăhășoaia



Vicepremierul Paul Stănescu a fost întâmpinat cu pâine şi sare în comuna Ştefan cel Mare, unde a participat la inaugurarea unui drum comunal în localitatea Brăhășoaia, în lungime de peste 4 km, asfaltat cu finanţare prin PNDL.
Acesta a asistat la o slujbă de sfinţire şi a tăiat panglica inaugurală, alături de prefectul Eduard-Andrei Popica, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, şi de primarul comunei, Mihai Moraru.
”PNDL este un program care merge către toate comunităţile în această ţară. Sigur, cu o floare nu se face primăvară, trebuie să dezvoltăm toate localităţile ţării. Judeţul Vaslui, ca şi judeţul Olt, de unde sunt eu, nu sunt judeţe prea bogate şi cred că statul e obligat să pună la dispoziţie toată infrastructura”, a spus vicepremierul.
Paul Stănescu a fost prezent și la Ziua Recoltei din comuna Ştefan cel Mare, unde a stat de vorbă cu producători locali şi a gustat câteva produse tradiţionale, apreciind că ţuica pe care a gustat-o este mult mai bună decât cea de la Olt.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Câți elevi și profesori sunt infectați cu Covid-19 după prima săptămână de școală!

După prima săptămână a noului an şcolar, la nivelul judeţului Vaslui doar 9 elevi sunt …

O familie din Banca s-a trezit fără locuință, după ce aceasta a fost distrusă de un incendiu

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *