marți , 14 august 2018, 21:04
Home / Local / Actualitate / Prefectul a vizitat comunele afectate de inundații

Prefectul a vizitat comunele afectate de inundații


Prefectul Eduard-Andrei POPICA a mers împreună cu vicepremierul Ana Birchall și șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Vaslui, col.Ghiorghe Blagoci, în comunele Grivița și Pogana, afectate de inundații, pentru o evaluare a pagubelor produse.
Cei trei reprezentanți au discutat atât cu autoritățile locale, cât și cu localnicii, ale căror gospodării au fost afectate de ape.
Vicepremierul Ana Birchall a promis sprijin financiar din fondul de solidaritate și speră ca în ședința de joi să fie aprobat ajutorul financiar, necesar pentru refacerea drumurilor și podurilor distruse de ape.
”În cele două comune am constatat că au fost afectate de intemperii poduri, podețe, drumuri comunale și sătești. Au fost, de asemenea, câteva cazuri izolate de case și anexe gospodărești în care a pătruns apa, fără a le afecta însă semnificativ. De menționat că ploile și revărsările de ape nu au provocat în județul Vaslui pierderi de vieți omenești și distrugeri de locuințe. La Pogana avem o situație mai deosebită, unde apele au măturat pur și simplu un pod din beton, provocând pagube importante. Apele sunt în retragere și nu mai reprezintă niciun pericol. Echipe mixte au evaluat deja pagubelor, iar rapoartele întocmite le-am înaintat către Guvern, cu sprijinul doamnei vicepremier Ana Birchall”, a spus prefectul Eduard-Andrei POPICA.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Greu să fii primar: ”E un post solicitant și obositor!”

Silviu Cătălin Luca, elevul care a câștigat competiția ”Primar pentru o zi”, inițiată de Primăria …

Sute de mâini în aer la concertul trupei Voltaj

Trupa Voltaj a umplut Piața civică a Vasluiului, aproape 10.000 de vasluieni asistând la un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *