marți , 20 noiembrie 2018, 01:55
Home / Local / Actualitate / După contestații, încă 62 de elevi au luat bacul

După contestații, încă 62 de elevi au luat bacul


Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a publicat, pe site-ul propriu, statisticile rezultatelor finale ale Bacalaureatului, după soluţionarea contestaţiilor.
Din totalul contestaţiilor depuse, cele mai multe note, au fost modificate cu punctaje între 0,5 şi 1.
Cele mai semnificative creșteri au fost la limba română. Un elev de la Colegiul Național “Cuza Vodă” Huși a obținut după contestații nota 7,60, nota inițială fiind 5,20. O elevă de la Liceul ”Emil Racoviță” Vaslui a fost notată cu 8, nota inițială fiind de 6,1. Un alt elev de la Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad a fost notat la prima corectare cu 6,40, iar în urma contestațiilor a obținut 8,25.
Dintre elevii cărora li s-au aprobat contestaţiile, 62 au motive să fie cu adevărat fericiţi, căci acum au promovat examenul.
Astfel, numărul elevilor cu medii de peste 6 a crescut cu mai bine de două procente, ajungând la 69,85%.
Numărul mediilor de peste 8 a scăzut cu 16, iar al celor cu medii peste 7 a crescut cu 7. A crescut și numărul mediilor peste 9, 28 de elevi fiind fericiți după contestații.
”Numărul elevilor promovaţi la Bac după contestaţii este de 1.786, faţă de 1.724, astfel că rata de promovabilitate în judeţ a crescut la 69,85%. E o creștere semnificativă pentru județul Vaslui”, a declarat Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Problemele educației, vechi și actuale

La sărbătoarea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui au răspuns prezent doar cinci foști inspectori școlari …

Coregraful Gheorghe Ilașcu, sărbătorit la 80 de ani

Maestrul Gheorghe Ilașcu a avut parte de o surpriză din partea autorităților locale, la aniversare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *