marți , 19 iunie 2018, 21:43
Home / Local / Actualitate / Document de identitate fals, ascuns în borsetă

Document de identitate fals, ascuns în borsetă


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși au descoperit ascunsă în borseta unui cetățean din R. Moldova, o carte de identitate falsă.
În ziua de 22 mai a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat o persoană de sex masculin care nu-și justifica prezența în stația Petrom aflată în proximitatea Punctului de Trecere a Frontierei Albița.
Imediat, colegii noștri au procedat la legitimarea persoanei în cauză, ocazie cu care au constatat că persoana este cetățeanul din R.Moldova Constantin C., în vârstă de 31 de ani.
Deoarece tânărul a început să manifeste semne de nervozitate în momentul legitimării, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra persoanei și a bagajelor, ocazie cu care au descoperit, în borsetă, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimată fotografia lui.
Existând suspiciuni în legătură cu autenticitatea cărții de identitate, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au stabilit că documentul în cauză este fals.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat documentul de la un conaţional, în schimbul sumei de 200 euro cu intenţia de a–l folosi în Germania, pentru a–şi găsi mai uşor un loc de muncă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

O viață cât un centenar

Patru vasluience, născute în 1918, anul Marii Uniri, vor fi felicitate de prefectul Eduard-Andrei POPICA …

Pentru iubitorii de romane polițiste

Seria “După-amiezi culturale la Vaslui”, coordonată de profesorul universitar ieșean Constantin Dram, aduce în fața …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *