joi , 16 august 2018, 19:39
Home / Local / Actualitate / Țigări de contrabandă, în loc de combustibil

Țigări de contrabandă, în loc de combustibil


Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit 107.960 ţigarete de provenienţă R. Moldova, pe care un cetățean român a încercat să le introducă în ţară, ascunse în rezervorul de motorină al autocamionului pe care îl conducea.
În ziua de 09 mai a.c, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român Dumitru S., în vârstă de 32 de ani, conducând un autocamion marca Man, înmatriculat în R. Moldova. La controlul de frontieră, șoferul a declarat că autocamionul nu este încărcat cu marfă și intenţionează să se deplaseze din R. Moldova în Bulgaria.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră si lucrători vamali a descoperit ascunsă într-un spaţiu special amenajat, realizat prin modificarea (sudarea) rezervorului de motorină, cantitatea de totală de 107.960 ţigarete (5.398 pachete), diferite mărci, de proveniență R. Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 24.830 lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei, precum și indisponibilizarea autocamionului, în valoare de 50.600 lei, în vederea confiscării.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Primăria Laza încurajează mersul pe două roți

În cadrul Zilei comunei Laza, autoritățile locale au organizat o tombolă, de la care câștigătorul …

Mii de luminițe aprinse la concertul lui Proconsul

Proconsul a umplut centrul Vasluiului, aproape 10.000 de spectatori dansând și cântând pe melodiile renumitei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *