luni , 16 iulie 2018, 10:23
Home / Local / Actualitate / Minivacanță fără evenimente majore

Minivacanță fără evenimente majore


În această perioadă, peste 130 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au acţionat, în medie, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor curente necesare asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zonele de agrement şi în care se desfăşoară manifestări publice.
Dispozitivul suplimentar care a asigurat ordinea şi liniştea publică pe perioada minivacanței a fost constituit din poliţişti de la ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi, substanţe periculoase şi acţiuni speciale. Aceștia au intervenit la 288 de evenimente, dintre care 248 au fost sesizate prin 112. Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii vasluieni au constatat 110 infracţiuni, 13 persoane fiind depistate în flagrant. De asemenea, aceștia au aplicat 1025 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 365.325 de lei și au confiscat bunuri în valoare de 5200 de lei.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 7 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. De asemenea, au fost aplicate 770 sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru încălcarea regimului legal de viteză (326). Au fost reținute 71 de permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare auto.
Totodată, au fost depistate 5 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate, au fost dispuse 2 măsuri preventive.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Pericolul pestei porcine discutat în Colegiul Prefectural Vaslu

Prefectul Eduard-Andrei POPICA a convocat astăzi într-o ședinţă de urgență Colegiul Prefectural. Subiectul principal al …

Punct de colectare pentru sinistrați la sediul DJST Vaslu

Instituția Prefectului-județul Vaslui pune la dispoziţie un punct de colectare pentru donațiile destinate persoanelor care …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *