luni , 16 iulie 2018, 10:32
Home / Local / Actualitate / Documente false, descoperite la controlul de frontieră

Documente false, descoperite la controlul de frontieră


În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasageri în două autoturisme, cetăţenii din R. Moldova Victor L. și Radu A., în vârsta de 42 de ani, respectiv, 24 de ani.
În baza unor analize de risc pe linia migrației ilegale, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unor controale amănunţite persoanelor și bagajelor. Astfel, au fost descoperite, asupra celor doi bărbați, două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, care aveau imprimate fotografiile celor doi bărbaţi, și un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, eliberat pe numele lui Radu A. și valabil pentru categoriile B și C.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate lucrătorii noştri au stabilit că documentele în cauză sunt falsuri și că Radu A. nu este posesor de permis de conducere.
Cu privire la cele constatate, bărbații au declarat că au procurat documentele de la mai mulţi conaționali, ale căror date nu le cunosc, plătind suma de 150 de euro pentru fiecare document în parte. Aceștia au mai spus că urmau să folosească documentele în state ale Uniunii Europene pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cele două cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Pericolul pestei porcine discutat în Colegiul Prefectural Vaslu

Prefectul Eduard-Andrei POPICA a convocat astăzi într-o ședinţă de urgență Colegiul Prefectural. Subiectul principal al …

Punct de colectare pentru sinistrați la sediul DJST Vaslu

Instituția Prefectului-județul Vaslui pune la dispoziţie un punct de colectare pentru donațiile destinate persoanelor care …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *