vineri , 19 octombrie 2018, 03:19
Home / Local / Actualitate / Participare numeroasă!

Participare numeroasă!


Concursul de matematică ”Olimpiada satelor din România”, organizată la Liceul “Ștefan Procopiu” (LSP) Vaslui, s-a bucurat de o largă participare. Dedicat exclusiv elevilor din mediul rural, concursul a reunit un număr de 110 copii din ciclul primar și gimnazial.
“La olimpiadele școlare clasice, participarea elevilor din mediul rural este, de regulă, mai scăzută, dar asta nu înseamnă neapărat că în școlile de la țară nu sunt copii care pot face performanță. Consider că elevii din mediul rural merită o șansă. Rezultatele elevilor sunt foarte bune, demonstrând faptul că la țară se face carte de calitate, aici elevul învață tainele matematicii numai de la profesorul de matematică”, a declarat profesorul Aurel Dumitru, coordonatorul concursului.
La clasa a IV-a, pe locul I s-a clasat Denis-Mihai Bădărău, de la Școala Deleni. Elevul Iustin Iorga din Trestiana a obținut primul loc la clasa a V-a, iar la clasa a VI-a pe primul loc s-a clasat Gabriel Huțuleac din Zorleni. La clasa a VII-a, doi elevi au ocupat primul loc cu același punctaj. Este vorba despre Daria Dăniluc, de la Școala Grivița, și Melania Cristea, de la Școala Gimnazială Vutcani.
La clasa a VIII-a, pe primul loc s-a clasat Maria-Alexandra Arsene, din Vutcani.
Toți elevii ocupanți ai locurilor I vor reprezenta județul Vaslui la etapa națională a Olimpiadei satelor, care va avea loc în luna iunie, la Cluj.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Dosar penal pentru braconaj piscicol

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au depistat doi bărbaţi în …

Vasluiul va găzdui un Târg de antichități

La Silver Mall va fi organizată prima ediție a Târgului de antichităţi. Sâmbătă și duminică, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *