miercuri , 19 septembrie 2018, 19:37
Home / Sport / Sulsa, pe podium la Naționale

Sulsa, pe podium la Naționale


CS “Sulsa” Vaslui a avut o comportare meritorie la Campionatul Național de taekwondo, de la Baia Mare. Clubul a deplasat 23 de sportivi, obținând 22 de medalii, dintre care șapte de aur, șase de argint și nouă de bronz.
Marele performer a fost Alexandru Filip, dublu campion național la tull și luptă, seniori. Dublu campion național a devenit și juniorul Rareș Mocanu, la spargeri forță și tull, fiind declarat cel mai bun junior II.
Aur a mai obținut Ianis Gavriluț, la tehnici speciale și luptă, juniori III, iar echipa de seniori a devenit campioană națională la tull.
Vicecampioni naționali au devenit Andreea Popvoci (tull, junioare II), Iustin Crețu (luptă, juniori III), Ianis Râpea (luptă, juniori III), Ștefan Toma (tull seniori) ș Flavius Condurache (tull, seniori). Medalii de argint au mai obținut componenții echipei de juniori I și II, în proba de tull.
“Rezultatele sunt neașteptat de bune. Mulțumim părinților sportivilor, Consiliului Județean și Primăriei Vaslui pentru sprijinul acordat”, a declarat Marius Ionicescu, președintele CS “Sulsa”.
În urma rezultatelor obținute, Sulsa s-a clasat pe locul 3 în clasamentul general pe cluburi la seniori.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Cupa Moldovei a atras cei mai buni copii la taekwon-do

Peste 140 de participanți de la cluburile Sulsa Vaslui, Top Team Iași, Kwangae Iași și …

Bârlădeni de succes în naționala României U21

Doi bârlădeni au contribuit la succesul României Under 21 din dubla cu Portugalia (2-1) și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *