marți , 22 mai 2018, 21:27
Home / Local / Actualitate / Vasile Pavăl: ”Am avut un an frământat!”

Vasile Pavăl: ”Am avut un an frământat!”


Primarul Vasluiului, Vasile Pavăl, a recunoscut în conferința de bilanț că în acest an a fost restanțier la anumite capitole din activitatea primăriei, planul de dezvoltare a municipiului fiind realizat în proporție de 75 la sută.
”Am restanțe la capitolul dezoltare și îmi asum întreaga responsabilitate, pentru că nu am găsit mijoacele, metodele de a realiza în totalitate cele programate”, a spus Pavăl.
Motivele care au dus la întârzierea unor investiții au ținut de lipsa constructorilor, dar și de faptul că documentațiile tehnico-economice nu au fost aprofundate la timp.
Edilul a dat ca exemple noul bazar, pentru care au fost obținute cu greutate avizele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, iar documentațiile de proiectare la străzile Traian și Republicii au fost finalizate aproape de sfârșitul anului.
Din cauza slabei mobilizări a constructorilor nu au fost finalizate proiectele de apă și canal de pe străzile Hușului și Costache Negri.
”Toate aceste întârzieri ne creează o problemă de bilanț. Îmi asum responsabilitatea pentru nerealizarea lor, poate nu am insistat, nu am acordat mai multă atenție. În anul 2018 vom aborda toate aceste proiecte cu mai multă responsabilitate, pentru că ele se vor regăsi și în bugetul pe anul viitor”, a mai spus Vasile Pavăl.
Un alt neajuns al edilului de Vaslui e legat de faptul că Primăria nu a reușit să preia, pentru a le reabilita sau schimba destinația, Unitatea Militară, Clubul Elevilor, Casa Agonomului și Sala Sporturilor.
”Anul viitor vom face toate eforturile pentru a păstra Vasluiul pe locul pe care l-a câștigat în ultimii ani. Avem un trend pozitiv pe imagine și vom aborda activitatea noastră administrativă cu responsabilitate, străduință, profesionalism și transparență”, a concluzionat primarul Vasile Pavăl.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Finalizarea lucrărilor de reparații la Vama Albița

La aproximativ o lună de la semnarea protocolului cu Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGRFP) …

“Dialog despre frumos!”

Seria “După-amiezi culturale la Vaslui” a continuat la Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” cu o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *