duminică , 22 aprilie 2018, 05:03
Home / Sport / Gabriel Bujor: ”Mi-aș dori să joc în Italia!”

Gabriel Bujor: ”Mi-aș dori să joc în Italia!”


Gabriel Bujor a participat cu lotul României de seniori la un stagiu de pregătire în Spania, la Barcelona, perioadă în care selecționerul Xavier Pascual a ținut să testeze mai mulți jucători din Liga Zimbrilor.
”Datorită muncii depuse la echipa de club, am ajuns la lot. Pentru mine, anul acesta a fost o bucurie că am fost convocat la lot. Muncim să ajungem la lot, pentru o împlinire personală. Am muncit mult pentru a ajunge aici”, a spus Gabriel Bujor.
Golgheterul HC Vaslui speră să prindă meciurile din calificările Campionatului Mondial din 2019, care vor avea loc în perioada 11-15 ianuarie, în Italia: ”Îmi doresc să fac parte din lotul restrâns. Mi-aș dori tare mult să prind și calificările în Italia. Pot ajunge acolo doar darită muncii”.
Gabriel Bujor a vorbit și despre situația de la echipă, unde speră ca pentru cea de a doua parte de campionat să fie aduși jucători cu experiență, pentru îndeplinirea obiectivelor: ”Din păcate, la echipă sunt mulți accidentați. Suntem foarte puțini. Nu avem cum să ținem un campionat întreg cu zece jucători. Dacă nu se vor aduce noi jucători, va fi extrem de greu. Uzura este destul de mare. Datoriă frigului din sală, s-au întâmplat atâtea la lot. Din cauza temperaturilor mici, avem mulți accidentați”, a conchis jucătorul HC Vaslui.
Lotul pregătit de Bogdan Pralea și Alexandru Acsinte se va reuni pe 8 ianuarie.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

LMK, cea mai bună la fotbal

Liceul ”Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui este noua campioană județeană la fotbal băieți. Echipa pregătită de …

Vicecampioanele Moldovei

În perioada 13-15 aprilie 2018, la Negrești s-a desfăşurat etapa pe zona de N-E, la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *