luni , 10 decembrie 2018, 01:23
Home / Sport / Cupa ”1 decembrie” la volei

Cupa ”1 decembrie” la volei


Sâmbătă, 9 decembrie 2017, prin volei s-a marcat Ziua Națională a României în sala de sport a Școlii Gimnaziale ” Mihail Sadoveanu” Vaslui, unde au participat patru echipe ale liceelor vasluiene la tradiţionala Cupă „1 Decembrie”, întrecere organizată de Colegiul Economic ”Anghel Rugină” Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean Vaslui şi Asociația Judeţeană Sportul Pentru Toți Vaslui.
Competiția a fost câștigată pentru al patrulea an consecutiv de către echipa Colegiului Economic „Anghel Rugină” Vaslui, care a reușit trei victorii din tot atâtea meciuri, cel mai disputat meci fiind cel în compania echipei Liceului Teoretic “Emil Racoviță” Vaslui, care în final s-a clasat pe locul doi, urmată de echipa Liceului Teoretic “Mihail Kogãlniceanu” Vaslui și Liceul “Ștefan Procopiu” Vaslui.
Echipelor clasate pe locurile I-III li s-au acordat diplome și trofee, iar unor jucători, care s-au remarcat prin execuţii tehnice de înaltă valoare, le-au fost acordate diplome individuale.
“Felicitări tuturor participanților, sportivi și profesori pentru spiritul de fair-play și prietenie care au marcat acestă competiție. Cred că a fost o întrecere reușită şi totodată un bun prilej de verificare a potențialului pentru competițiile viitoare”, a declarat prof. organizator Carmen Săvescu.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Tombolă cu premii la meciul de Cupă!

La meciul din optimile Cupei României la handbal masculin, CSM Vaslui-U Cluj, de sâmbătă, 8 …

Turneu caritabil la Vaslui: ”Fotbal din inimă”

Sala Sporturilor din Vaslui va găzdui duminică, 9 decembrie, turneul caritabil ”Fotbal din inimă”, inițiat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *