joi , 24 mai 2018, 23:23
Home / Local / Actualitate / Fantasia, aplaudată la Gala Premiilor Excelsior

Fantasia, aplaudată la Gala Premiilor Excelsior


Potrivit rezultatelor finale, concursul a fost câștigat de corul de copii și tineret Symbol, care a obținut 17 din cele 20 de puncte, din care 10 puncte din partea juriului și 7 puncte în urma televotingului.
Pe locul al doilea s-a clasat corul de copii Unison, cu 17 puncte, din care 7 ale juriuluiu și 10 din partea publicului, iar pe locul al treilea s-a clasat corul de copii Meloritm cu 16 puncte, 8 din partea juriului și 8 în urma televotingului.
Corala Fantasia s-a clasat pe locul 10, având patru puncte, din care 2 ale juriului și 2 ale publicului prin televoting.
Cu toate acestea, fetele coordonate de profesorul Vasile Negură au cules multe lauri de la o serie de specialiști, dar și de la cei din culesele show-ului. Alături de Fantasia au fost și vasluienii, care au trimis zeci de mesaje de încurajare.
”Ne bucurăm de faptul că am fost prezenți într-o gală extrem de importantă, care se vrea a fi revigorarea mișcării corale din România. A fost o experiență frumoasă, evenimentul având parte de o organizare ireproșabilă. Suntem triști, pentru rezultatul final, însă mesajele vasluienilor și nu numai ne dau încredere și suntem convinși că porțile ne sunt deschise către noi orizonturi”, a spus Vasile Negură, dirijorul coralei Fantasia.
Pe celelalte locuri s-au clasat corurile ”Ciprian Porumbescu”, Bravissimo, Angeli Junior, Sfânta Elisabeta, corala Soli Deo Gloria și corul Orfeu.
Finala Concursului Național Gala Premiilor Excelsior, la care au participat cele mai reprezentative coruri școlare de amatori din România, s-a desfășurat, duminică, într-un studio al Televiziunii publice și a fost transmisă în direct la TVR 2.
În urma punctajelor juriului de specialitate și cele ale telespectatorilor care și-au exprimat preferințele prin televot, a fost desemnat cel mai bun cor al anului 2017.
Juriul finalei Concursului a fost format din: Gheorghe Zamfir – naist virtuoz și compozitor; prof.univ.dr. Valentin Gruescu – maestru dirijor, Daniel Jinga – maestru de cor la Opera Națională București, Adrian Găzdaru – directorul Teatrului Excelsior și Ana Maria Târâială – redactor muzical TVR. Votul telespectatorilor a cântărit la fel de mult ca și votul juriului de specialitate în desemnarea corului câștigător.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Curs festiv la Liceul ”Emil Racoviță”

O nouă generaţie de elevi ai Liceului “Emil Racoviţă” Vaslui şi-au luat zborul către noi …

Muzică și poezie, la Biblioteca Județeană

Vineri, 25 mai, la ora 14, în sala de activități a Bibliotecii Județene “Nicolae Milescu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *