joi , 16 august 2018, 04:27
Home / Local / Actualitate / Lauri la Euro Pop Music Vision-România

Lauri la Euro Pop Music Vision-România


Asociaţia culturală româno -italiană ”Veronica Arts”, în cadrul programului „Euro Music Vision”, a organizat, la București, Festivalul-Concurs Internaţional de Muzică Pop pentru Copii şi Tineret „Euro Pop Music Vision – România 2017”.
Au fost înscriși mulți participanți, atât din țară, cât și din străinătate, printre aceștia numărându-se și două eleve de la Palatul Copiilor Vaslui, membre ale Cercului de muzică ușoară vocală și instrumentală, coordonat de prof.Alin Bulboacă. Este vorba de Andreea Clapa și Diana Maria Ursulescu.
Cele două reprezentate au participat cu câte o piesă din repertoriul românesc, “Îngerii nu plâng”-Andreea Clapa, respectiv “După noapte vine zi” – Diana Ursulescu.
Juriul festivalului l-a avut ca președinte pe compozitorul Mircea Drăgan, iar ca membri pe compozitorul Marius Țeicu, producătorul de emisiuni tv, Cornelia Duță, vicepreședintele Asociației Culturale Star Piatra Neamț, Viorel Stoian, muzicologul Florin Silviu Ursulescu, Susanna Mallei – director al Festivalului Internațional Citta di UTA și Orazio Zampaglione – redactor și producător la mai multe posturi radio din Italia.
În urma preselecției, în festival, au concurat 45 de copii talentați din țară, din Italia și din Bulgaria. Și de această dată,Vasluiul a fost la înălțime. La categoria 11-12 ani, Andreea Clapa a obținut premiul întâi. Grand-Prix-ul festivalului a rămas în România, fiind adjudecat de Diana-Maria Ursulescu, în vârstă de 10 ani, care a fost ovaționată de juriu, de public și de colegii de concurs. Aceasta a primit și premiul ”The Best Model of Europe”, ceea ce presupune participarea gratuită în finală și training la concursul internațional cu același nume, ce se va desfășura în luna septembrie a anului viitor, în Lloret de Mar, Spania.
“Sunt două rezultate excepționale, atât pentru Palatul Copiilor, cât și pentru județul nostru. Sunt foarte fericit și mulțumit de ceea ce au realizat elevele mele și vreau să le mulțumesc și părinților acestora pentru implicarea și susținerea copiilor. În perioada următoare, mai exact weekend-ul viitor, vom participa la un alt concurs național. Este vorba de “Eu vreau să fiu o stea”, la Târgu Neamț, de unde sperăm să ne întoarcem la fel de mulțumiți”, a declarat prof.Alin Bulboacă.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Greu să fii primar: ”E un post solicitant și obositor!”

Silviu Cătălin Luca, elevul care a câștigat competiția ”Primar pentru o zi”, inițiată de Primăria …

Sute de mâini în aer la concertul trupei Voltaj

Trupa Voltaj a umplut Piața civică a Vasluiului, aproape 10.000 de vasluieni asistând la un …