marți , 14 august 2018, 21:03
Home / Local / Actualitate / Peste 16.000 țigarete de contrabandă descoperite la controlul de frontieră

Peste 16.000 țigarete de contrabandă descoperite la controlul de frontieră


Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit peste 16.000 ţigarete de provenienţă R. Moldova pe care doi cetățeni moldoveni încercau să le introducă ilegal în ţară, ascunse în locuri special amenajate în bara din spate, bordul unui autoturism și în bagajul personal.
La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca Volkswagen, cetățeanul din R. Moldova, Ion B., în vârstă de 36 de ani.
Câteva ore mai târziu, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, în calitate de pasager într-un autocar, înmatriculat în R. Moldova, Tatiana C., în vârstă de 38 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite asupra mijloacelor de transport și persoanelor, ocazie cu care au fost descoperite ascunse în locuri special amenajate în bara din spate și bordul autoturismului marca Volkswagen și în bagajul personal al Tatianei C., cantitatea totală de 16.340 ţigarete, cu timbru de acciză R.Moldova.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 3.680 lei, indisponibilizarea autoturismului marca Volkswagen, în valoare de 25.500 lei şi sancţionarea contravenţională a celor două persoane cu amendă în valoare totală de 15.000 lei.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Greu să fii primar: ”E un post solicitant și obositor!”

Silviu Cătălin Luca, elevul care a câștigat competiția ”Primar pentru o zi”, inițiată de Primăria …

Sute de mâini în aer la concertul trupei Voltaj

Trupa Voltaj a umplut Piața civică a Vasluiului, aproape 10.000 de vasluieni asistând la un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *