luni , 23 aprilie 2018, 20:54
Home / Local / Actualitate / Mercedes căutat de autoritățile italiene, depistat la P.T.F. Albiţa

Mercedes căutat de autoritățile italiene, depistat la P.T.F. Albiţa


Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi reţinut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Mercedes care figurează ca fiind declarat bun căutat pentru confiscare de către autorităţile din Italia.
În ziua de 30 septembrie a.c., în jurul orei 13.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, Octavian N., cetățean român și Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes CLK270 Coupe, înmatriculat în Republica Moldova.
La controlul de frontiera, colegii noştri au constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de către autorităţile din Italia la data de 05.08.2017.
Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că a achiziţionat autoturismul în anul 2015, din Italia, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, plătind suma de 5.500 euro şi că nu are cunoştinţă despre faptul că este implicat în vreun litigiu.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 22.500 lei, a fost reţinut la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui în vederea continuării cercetărilor.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Școala ”Ștefan Ciobotărașu” Lipovăț, în sărbătoare!

Şcoala “Ştefan Ciobotăraşu” din Lipovăţ a marcat cea de a 15-a ediţie a Zilelor Şcolii. …

Apel civic catre cetateni!

În cadrul unei întâlniri convocate de prefectul Eduard-Andrei POPICA, șeful secției Bârlad a Direcției Regionale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *