vineri , 19 octombrie 2018, 02:13
Home / Local / Actualitate / Ministrul Daea, la Expo Zoo Agroind

Ministrul Daea, la Expo Zoo Agroind


Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost prezent, la Vaslui, la deschiderea oficială a celei de-a XV-a ediții a expoziției pentru zootehnie, tehnică agricolă și industrie alimentară Expo Zoo Agroind. Acesta a vizitat standurile celor prezenți la expoziție și a vorbit cu fermierii și producătorii agricoli pentru a le afla nemulțumirile, printre cei care l-au întâmpinat pe ministru numărându-se și Adrian Porumboiu.
El a declarat că prin schița de rectificare a bugetului, pentru agricultură s-a alocat întreaga sumă în așa fel încât, începând cu data de 16 octombrie, să fie demarată plata în avans a subvențiilor pentru fermieri, iar începând cu 1 decembrie să fie efectuate plățile finale.
„Va fi plătită întreaga sumă în așa fel încât fermierii să aibă banii la timp, când au nevoie să execute lucrările. În agricultură, ce nu poți face astăzi, mâine s-ar putea să fie prea târziu sau prea costisitor, împovărător pentru fermieri”, a precizat Petre Daea.
Ministrul a mai spus că, în această perioadă, lucrătorii de la APIA și din direcțiile agricole sunt în teren pentru efectuarea de verificări, astfel încât sumele să fie acordate cu respectarea legii, dar a subliniat că Agenția de Plăți este o instituție „care trebuie să plătească, nu să controleze”.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Dosar penal pentru braconaj piscicol

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au depistat doi bărbaţi în …

Vasluiul va găzdui un Târg de antichități

La Silver Mall va fi organizată prima ediție a Târgului de antichităţi. Sâmbătă și duminică, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *