duminică , 23 septembrie 2018, 13:48
Home / Local / Actualitate / Duminică, Gârceniul va fi în sărbătoare

Duminică, Gârceniul va fi în sărbătoare


Comuna Gârceni îmbracă haine de sărbătoare la acest sfârşit de săptămână. Cu mic cu mare, localnicii şi nu numai vor petrece, duminică, 3 septembrie, alături de oaspeţii lor, de Ziua comunei. Spectacole de muzică şi dans pentru toate gusturile sunt doar câteva dintre surprizele pe care Primăria Gârceni le-a pregătit oaspeţilor şi locuitorilor comunei.
Primarul Sorin Scutelnicu ne-a spus că primăria face toate eforturile pentru ca această sărbătoare să fie una reuşită, iar oamenii, indiferent de vârstă, să se distreze pe cinste.
“Sărbătoarea va începe la ora 12, cu muzică de fanfară, iar de la ora 13 îi vom aduce pe scenă pe cei mai merituoşi elevi din comună, pe care îi vom premia. Nici în acest an nu vom uita de cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie. Urmează un spectacol folcloric. Vom avea artişti cunoscuţi, dintre care îi amintesc pe Irina Loghin, Nadia Duluman, Danezu, Dragoș Roșu, Lili Ciortan şi alţii. Sperăm ca lumea să se simtă bine la noi. Îi aşteptăm pe toţi fiii comunei şi nu numai”, a declarat primarul Sorin Scutelnicu.
Surpriza evenimentului o constituie tombola cu premii.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Documente de identitate false descoperite ascunse într-un autoturism, sub preș

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa echipa comună de control a descoperit sub preșul …

Viacons Rutier Huși a impresionat la Congresul drumarilor

Viacons Rutier Huși a participat alături de alte 100 de firme de construcții din toată …