luni , 15 octombrie 2018, 23:51
Home / Local / Actualitate / Sute de posturi didactice vor fi repartizate la sfârșitul lunii august

Sute de posturi didactice vor fi repartizate la sfârșitul lunii august


În prezent, pentru județul Vaslui sunt disponibile peste 1.900 de norme și fracțiuni de normă vacante sau rezervate. Pe aceste posturi vor avea prioritate profesorii titulari care se pot detașa prin aprobarea Consiliului de Administrație al școlilor. Lista posturilor care vor rămâne disponibile după detașare va fi actualizată pe 25 august și va fi pusă și la dispoziția profesorilor cu statut de suplinitor, care vor fi repartizați în ședințele publice din 28 și 29 august.
„Mai sunt în aplicație peste 1.900 de posturi, catedre sau fracțiuni de normă, pentru care vor opta mai întâi profesorii titulari în etapa de detașare din perioada 21-24 august. Această etapă de detașare aparține unităților de învățământ, care în funcție de interesul pe care îl au pentru orele sau catedrele disponibile solicită persoanelor pe care le vor un acord pentru a se detașa în unitatea școlară respectivă. În urma aprobării pe care o obțin în Consiliul de Administrație, comunică și inspectoratului școlar, în vederea emiterii deciziilor. Abia pe 25 august vom reactualiza lista pentru a vedea câte posturi și fracțiuni vor mai rămâne pentru ședințele de suplinire, continuități, detașare la cerere și repartizare din perioada 28-31 august“, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui.
Posturi disponibile vor fi însă publicate și după data de 1 septembrie, când ISJ intenționează să organizeze ședințe publice pentru posturile care apar după începerea anului școlar.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

A fost activat Planul roşu de intervenţie: accident rutier cu 7 victime pe DE-581

Şapte persoane au fost grav rănite, doua dintre ele fiind încarcerate, în urma unui grav …

Accident cu 6 victime la Iveşti; a fost activat Planul roşu de intervenţie

Șase persoane au fost rănite, duminică seara, într-un accident de circulaţie petrecut pe raza localităţii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *