luni , 15 octombrie 2018, 15:05
Home / Local / Actualitate / Vasluiul, reper pentru folclorul internațional

Vasluiul, reper pentru folclorul internațional


Vasluiul a rezonat internațional, grație Festivalului de folclor ”Hora din Străbuni”. Ediția din acest an a reprezentat un nou record de asistență. În cele cinci zile, atât la Teatrul de Vară din Vaslui, cât și pe scenele din Bârlad, Huși, Negrești și Pădureni au asistat 10.000 de spectatori, toate spectacolele disputându-se cu casa închisă.
Și invitații au fost pe măsură, ansamblurile participante provenind de pe trei continente: America de Sud, Asia și Europa. Toți oaspeții au afirmat că la Vaslui au avut parte de cel mai bun public, iar intenția lor e de a reveni la festival.
”Marea noastră satisfacție a fost să oferim celor din Vaslui posibilitatea vizionării unui spectacol, în care i-a suprins în mod plăcut. În aceeași măsură ne entuziasmează faptul că toți cei care ne-au călcat pragul au plecat cu o imagine frumoasă despre Vaslui, având în vedere că evenimentul nu s-a organizat doar în municipiul reședință. Ne-am dorit ca un număr cât mai mare de persoane să se bucure de munca noastră. Mă refer la colegii mei, la cei de la Primăria Vaslui și Consiliul Județean, formând o echipă cu adevărat. A fost o ediție reușită”, a declarat Lucian Onciu, directorul Centrului Creației Populare Vaslui.
Pentru prima oară, la Hora din Străbuni au evoluat în cele cinci zile 20 de ansambluri folclorice din județ, care s-au întrecut pe sine, oferind adevărate momente de virtuozitate.
”Un alt plus a fost participarea în festival a județului Vaslui. În fiecare din cele cinci seri a putut fi detectată o participare numeroasă, de calitate, o creștere evidentă față de ce s-a întâmplat cu două luni mai devreme la Festivalul Iei de la Huși. Această stare de emulație, de entuziasm, care ți-o determină participarea într-un festival internațional de o asemenea anvergură nu poate să te lase indiferent”, a mai spus Lucian Onciu.
Următoarea ediție a Festivalului ”Hora din Străbuni” va avea loc în 2019.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Accident grav la Mărul de Aur

Trei persoane au fost băgate în spital de un șofer din Vaslui, care a provocat …

Veșmintele Sfintei Parascheva, purtate pe străzile Vasluiului

Zeci de vasluieni au participat la o procesiune cu racla în care se află veşmintele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *