marți , 27 octombrie 2020, 02:36
Home / Local / Actualitate / Intervenție a pomperilor, pentru degajarea unor copaci căzuți pe o casă

Intervenție a pomperilor, pentru degajarea unor copaci căzuți pe o casă


Zeci de pompieri au intervenit, luni, timp de peste trei ore, pentru ridicarea unor stejari de peste 25 de metri căzuți peste locuinţa unei familii din localitatea Poienești Deal.
Copacii, aflați la doar un metru de casă, au ieşit din rădăcini şi au căzut peste locuinţă, distrugând parţial acoperişul şi o parte dintr-un pod. De asemenea, a fost afectată reţeaua de alimentare cu energie electrică a imobilului.
Prăbuşirea copacilor, care au peste 150 de ani, a fost determinată de furtuna din cursul serii de duminică şi a cantităţilor mari de precipitaţii.
Primele interveţii ale autorităţilor au fost la scurt timp de la incident, însă, după aproximativ patru ore, au fost abandonate din cauza intemperiilor şi a întunericului.
”Exista pericolul ca arborii să dărâme imobilul, construit din lut în urmă cu peste 100 de ani şi, de aceea, s-a impus evacuarea familiei care locuia acolo, respectiv o femeie de 60 de ani şi fiul său de 38 de ani. Cei doi au locuit la rude pe timpul nopţii, iar acum, odată cu degajarea copacilor, pot reveni în imobil şi locui într-o cameră unde podul şi acoperişul nu au fost afectate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Georgică Onofreiasa.
Autorităţile din comuna Poieneşti spun că vor repara podul şi acoperişul casei afectate.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Criză de sânge la nivel de județ!

Județul Vaslui se confruntă cu o criză de sânge, Centrul Județean de Transfuzii Sanguine (CJTS) …

Atenție bârlădeni! Tot orașul rămâne, din nou, fără apă potabilă!

Primăria municipiului Bârlad anunță, prin intermediul paginii oficiale de facebook, că întreg orașul va rămâne …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *