vineri , 23 octombrie 2020, 10:58
Home / Sport / Se reuneste HC Vaslui

Se reuneste HC Vaslui


Sandu Iacob și Alexandru Acsinte au strigat adunarea. Prima întâlnire va fi una amicală, la o ceașcă de cafea, după care se va trece la partea serioasă. La prima oră, handbaliștii Vasluiului vor socializa între ei, pentru a-i cunoaște pe noii veniți și pentru a afla programul de pregătire.
Primul antrenament va fi în sala de forță, pentru adaptare la efort. După amiază vor face cunoștință cu Alexandru Acsinte, secundul lui Sandu Iacob pregătindu-le acestora o perioadă spartană, cu antrenamente bazate numai pe pregătirea fizică. În lipsa unui cantonament, toate exercițiile fizice vor fi făcute pe stadionul Municipal, în sala polivalentă și pe dealurile din împrejurimi.
Handbaliștii vasluieni vor scăpa de “chin” abia la sfârșitul lunii, ținând cont că în luna august au programate 11 partide amicale. Primul va avea loc pe 9 august, la Vaslui, în compania echipei divizionare, Știința Municipal Bacău. Urmează turneele de la Vaslui, Odorhei și București.
Tot luni după amiază vor fi prezentate și noile achiziții. Este vorba despre Radu Gușatu (transferat de la CSU Craiova), Darius Dragon (CSM București), Silvian Amihăesi (Potaissa Turda), Alexandru și Răzvan Farcaș (ambii de la Minaur Baia Mare).

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Sporting Juniorul a câștigat meciul cu Covid: Toate rezultatele sunt negative!

Sporting Juniorul Vaslui anunță că toți jucătorii și întreg staff-ul au trecut cu bine peste …

Șase cluburi sportive primesc finanțări nerambursabile de la CJ Vaslui

Șase entități sportive primesc în acest an finanțări nerambursabile de la Consiliul Județean (CJ) Vaslui. …