joi , 29 octombrie 2020, 18:32
Home / Local / Actualitate / Ședință festivă la 25 de ani de la înființare

Ședință festivă la 25 de ani de la înființare


Emoții mari, cum nu a mai cunoscut niciuna dintre ședințele de până acum ale Consiliului Județean Vaslui, la adunarea festivă prilejuită de aniversarea a 25 de ani de la înființarea instituției și Ziua funcționarului public. Președinții de până acum, Constantin Alexandru, Ion Manole, Corneliu Bichineț, Vasile Mihalachi și Dumitru Buzatu, au luat cuvântul rând pe rând în fața consilierilor județeni din toate mandatele, a directorilor de instituții și funcționarilor, în cadrul unui moment aniversar finalizat cu înmânarea de plachete și diplome.
În sala arhiplină, primul la cuvânt fusese actualul președinte, Dumitru Buzatu.
Constantin Alexandru, președinte între 1992 și 1996, ajuns la 84 de ani, pe care i-a împlinit a doua zi, și-a manifestat enorma bucurie de a fi prezent la un asemenea eveniment.
Un alt fost președinte, Ion Manole, a ținut să le amintească celor din sală de perioada descentralizărilor, când în mandatul său au fost preluate mai multe instituții publice, printre care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copulului.
Punctul culminant l-a constituit discursul lui Vasile Mihalachi, care, marcat vizibil de o boală grea, a izbucnit în lacrimi. Acesta le-a mulțumit tuturor celor cu care a colaborat în cei 24 de ani cât a lucrat în administrație.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Autoturism și certificat de înmatriculare declarate furate din Franța, descoperite la Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de …

Vitezomanii, amendați de polițiștii vasluieni!

Polițiștii vasluieni au intensificat acțiunile de control în trafic. În cadrul activităților au fost verificate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *