joi , 19 iulie 2018, 03:57
Home / Local / Actualitate / CERTIFICATE DE CAZIER JUDICIAR ELIBERATE „PE LOC” ÎN ORAŞUL MURGENI

CERTIFICATE DE CAZIER JUDICIAR ELIBERATE „PE LOC” ÎN ORAŞUL MURGENI


Din această săptămână, locuitorii oraşului Murgeni, precum şi cei aflaţi în comunele învecinate vor putea să-şi obţină certificatele de cazier judiciar de la ghişeul deschis la unitatea de poliţie din localitate.

Solicitanţilor de certificate de cazier judiciar din oraşul Murgeni şi din comunele învecinate le aducem la cunoştinţă faptul că începând cu data de 12.06.2017, în localitate va funcţiona un ghişeu pentru primirea cererilor şi eliberarea acestor documente.
Astfel, la sediul Poliţiei oraşului Murgeni a fost amenajat un spaţiu adecvat pentru desfăşurarea activităţii cu publicul, iar programul de lucru cu publicul va fi în fiecare zi de luni, între orele 11.00-16.00.
De la această locaţie vor fi eliberate „pe loc” certificatele de cazier judiciar persoanelor fizice și juridice.
Acte necesare pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar
• cererea-tip, motivată, cu datele complete de stare civilă, se depune la ghişeele din Vaslui, Bârlad, Huşi, Negreşti și Murgeni;
• actul de identitate (cartea de identitate, paşaport/permis de şedere, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate);
• Cererea poate fi depusă, personal sau prin împuterniciţi (prin procură notarială), la subunitatea de poliţie de la locul de naştere ori de domiciliu/reşedinţă. Certificatele de cazier judiciar sunt valabile 6 luni de la data eliberării.
• În cazul persoanelor juridice, pentru eliberarea cazierului judiciar trebuie să se prezinte reprezentantul legal. În caz contrar, este necesară o împuternicire din partea acestuia.
Reamintim tuturor solicitanţilor de certificate de cazier judiciar faptul că pot obține orice informație și pot procura cereri pentru eliberarea acestui document de pe site-ul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui http://vs.politiaromana.ro.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Sergiu Anton este noul șef la Rutieră

Comisarul de poliție Sergiu Anton a contestat nota de la concursul de ocupare a postului …

Punctaje generoase la gradații de merit

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a dat publicităţii lista cu punctajele obţinute de cadrele didactice …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *