duminică , 23 septembrie 2018, 13:48
Home / Local / Actualitate / Premii importante de la două concursuri internaționale de interpretare instrumentală

Premii importante de la două concursuri internaționale de interpretare instrumentală


Școala ”Vasile Alecsandri” Vaslui are parte de un final școlar de excepție. Elevii claselor de muzică s-au întors cu 13 premii, dintre care 8 premii I, și o mențiune de la două dintre cele mai puternice concursuri internaționale de interpretare instrumentală din țară. Este vorba despre Concursul ”Ion Goia” Iași și Concursul ”Lira de Aur” de la Suceava.
La cea de-a 38-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare ”Lira de Aur”, concurs organizat de Colegiul Naţional de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Suceava, s-au înscris 180 de elevi.
Concurenţii au fost împărţiţi pe trei secţiuni – Pian, Vioară – corzi grave, Instrumente de suflat şi percuţie.
Vasluiul a obţinut o nouă recunoaştere a valorii artistice a elevilor săi, prin câştigarea a 9 premii, dintre care cinci premii I. Rareș Buhai (clasa a III-a), Bianca Fodor (clasa a V-a), Daniel Macarov (clasa a VII-a), toți la trompetă, și Alexandru Blăniță (clasa a VIII-a), la tubă, au obținut premiul I. Cei patru elevi ai Școlii ”Vasile Alecsandri” sunt pegătiți de profesorul Romeo Tălmaciu. De remarcat faptul că elevul Daniel Macarov a fost prezent în finala competiției.
Costel Enea (clasa a VII-a), clarinet, este cel de-al cincilea elev care a obținut premiul I. El este îndrumat de profesorul Iftimie Căuneac. Același profesor a mai obținut prin Iosif Fâra (clasa a VI-a), un premiul II, și Robert Maxim (clasa a V-a), un premiul III, la clarinet.
Beatrice Botezatu (clasa a V-a) și Florin Vasiliu (clasa a VI-a), de la clasa profesorul Eduard Bițu, au obținut premiul III la clarinet.
Mihaela Barnoschi (clasa a IV-a), pregătită de profesoara Renata Fodor, a obținut premiul III la flaut.
”Felicit acești copii deosebiți, care fac cinste școlii și Vasluiul, profesorii de la clasele de muzică, care onorează spiritul artistic și divulgă, prin rezultatele de excepție, secretul reușitelor depline”, a spus Dorina Baban, directorul Școlii ”Vasile Alecsandri”.
Profesorul Romeo Tălmaciu a făcut parte din juriu, condus de Gabriel Croitoru, care a arătat că ediţia din acest an s-a desfăşurat la 45 de ani de la prima ediţie a concursului, din 1972.
”Concursul este în continuare unul dintre reperele muzicale pentru copiii de liceu şi nu numai. Participarea de anul acesta a confirmat acest lucru. Este o participare record, ceea ce dovedeşte implicarea din toate punctele de vedere şi a liceului şi a oficialităţilor locale”, a spus Romeo Tălmaciu.
La Iași, vasluienii au obținut trei premii I și o mențiune. Daniel Macarov (trompetă), Alexandru Blăniță (tubă) și Costel Enea (flaut) au obținut premiul I. Primii doi sunt elevii profesorului Romeo Tălmaciu, iar cel de-al treilea este pregătit de Iftimie Căuneac.
Mențiune a obținut Tudor Poiană, la pian, elev pregătit de profesoara Laura Turtă.
”Am reușit să surprindem, din nou, la superlativ, atât la Iași, cât și la Suceava, prin calitatea interpretativă, dar și repertoriu, unul bogat în conținut muzical și dificil de abordat. Am avut parte de o sală arhiplină, cu personalități publice, un juriu de excepție, toți profesori doctori universitari. În momentul când s-a strigat Vaslui, lumea a început să aplaude și să îi felicite pe copiii noștri. Nimic nu ar fi realizabil fără efortul constant al elevilor noștri, al profesorilor, dar și efortul financiar al Primăriei și Consiliului Local. Am un proiect prin care muzica instrumentală cultă realizată la Vaslui să fie cunoscută la nivel internațional și e normal să am o discuție cu dirijorul nostru, domnul primar Vasile Pavăl, pentru a beneficia de această oportunitate, care să schimbe culoarea cenușie dată de neavizați față de Vaslui”, a completat Romeo Tălmaciu.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Documente de identitate false descoperite ascunse într-un autoturism, sub preș

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa echipa comună de control a descoperit sub preșul …

Viacons Rutier Huși a impresionat la Congresul drumarilor

Viacons Rutier Huși a participat alături de alte 100 de firme de construcții din toată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *