sâmbătă , 20 octombrie 2018, 16:57
Home / Local / Învăţămant / Micii actori de la Vaslui

Micii actori de la Vaslui


La Centrul social “Alexandra Nechita”, grădiniţele vasluiene au organizat concursul de interpretare dramatică ”Povestea, leagănul copilăriei”, aflat la cea de-a VIII-a ediţie, parte a proiectului naţional ”Copilăria, basmul cel mai minunat”, cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale.
Şi în acest an, cadrele didactice au îndrumat copiii să pună în scenă poveşti create sau cunoscute, miniscenete, dramatizări, piese de teatru, scopul fiind stimularea potenţialului creativ. Vizibil emoţionaţi, încurajaţi de părinţi şi bunici, prichindeii au reuşit să impresioneze cu prestaţia lor, smulgând ropote de aplauze de la publicul generos. Ca urmare, juriul a avut o misiune destul de grea.
La finele concursului, clasamentul se prezintă astfel:
Grupa mijlocie: Premiul I – Grădiniţa 15 (piesa ”Pupăza din tei”); Premiul II – Grădiniţa 19 (piesa ”Iedul cu trei capre”); premiul III-Grădiniţa 14 (piesa ”E ziua lui Moș Martin”); mențiune-Grădiniţa 4 (piesa ”La cireșe”).
Grupa mare: Premiul I – Grădiniţa 3 (piesa ”Ridichea uriașă”); Premiul II – Grădinițele 5 (două momente), 17 și 19; Premiul III – Grădiniţele 15, 9 și 3.
Premiul pentru cel mai bun interpret – Luca Alexandru și Erika Chirițescu (ambii de la Grădiniţa 1), Anastasia Vartolomei, Matei Popa (Grădiniţa 15), Maia Filip (Grădiniţa 5), Sophia Lunga (Grădiniţa 3), Yasmina Roznov (Grădinița 19), Darius Tufă şi Miruna Fecioru (Grădiniţa 9).
Coordonatorul proiectului este Zoica Popescu, inspector şcolar pentru educaţie timpurie, iar concursul a fost organizat de toate grădiniţele din municipiul Vaslui.
Etapa naţională va avea loc la Grădiniţa nr.8 Vaslui, jurizarea făcându-se pe baza vizionării DVD-urilor.
În cadrul proiectului sunt implicaţi 1.600 de copii şi 150 de educatoare din 15 judeţe.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

CAMPANIE DE PREVENIRE A FRAUDELOR COMISE PE INTERNET

Poliția Română, împreună cu Europol și Federația Europeană a Băncilor, lansează o campanie de prevenire …

Tânăr căutat de autoritățile din R. Moldova, depistat la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *