vineri , 23 februarie 2018, 08:32
Home / Local / Învăţămant / ”Podul Înalt”, la a XI-a ediție

”Podul Înalt”, la a XI-a ediție


Şi anul acesta s-a respectat tradiţia desfăşurării concursului de matematică ”Podul Înalt” la Şcoala Gimnazială „Adrian Porumboiu” Muntenii de Jos. Competiția a ajuns la cea de a XI-a ediție și s-a desfășurat sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) şi a Societăţii de Ştiinţe Matematice (SSM) din România – filiala Vaslui.
Au participat 187 de elevi de clasele IV-VIII, de la 19 şcoli din județ. Subiectele au avut un grad sporit de dificultate, însă concurenţii s-au descurcat foarte bine, fapt remarcat şi de profesorul Victor Ailoaiei, reprezentantul SSM – filiala Vaslui.
Pe primele locuri s-au clasat: clasa a IV-a: Iustin Iorga (Școala Grivița, îndrumător Cezarina Gorga), David Gavriluță (Școala Muntenii de Jos, îndrumător Rodica Dendeș), Otniel Bălan (Școala Deleni, îndrumător Geta Maftei); clasa a V-a: Sorin-Marian Stan (Școala Pădureni, prof.Ciprian Bulai), Denisa-Maria Grecu (Școala Pădureni, îndrumător Ciprian Bulai), Gabriel Huțuleac (Școala Zorleni, prof.Claudiu Sebeni); clasa a VI-a: Diana-Elena Nedelea (Școala Todirești, prof.Liliana Botez), Daria Dăniluc (Școala Grivița, prof.Irina Munteanu), Andreea Țonea (Școala Vutcani, prof.Ana Gabriela Diaconu); clasa a VII-a: Mălina Maria Bădărgan (Școala Muntenii de Jos, prof.Georgeta Cărare), Maria Alexandra Arsene (Școala Vutcani, prof.Ana Gabriela Diaconu), Mădălina Alberta Bîrlădeanu (Școala Muntenii de Jos, prof.Georgeta Cărare); clasa a VIII-a: Ștefan Huțuleac (Școala Zorleni, prof.Claudiu Sebeni, Cristiana Niculiță (Școala Berezeni, prof.Gabriela Balan), Andrei Gabriel Ignat (Școala Valea Grecului, prof.Mihaela Antici).
„Mulţumesc întregului colectiv al şcolii care s-a implicat în derularea concursului, Primăriei Muntenii de Jos, ISJ, SSM – filiala Vaslui. Sunt convinsă că această tradiţie va continua pentru că spiritul de competiţie este apreciat atât de elevi, cât şi de profesori. Felicit profesoarele Georgeta Cărare și Mariana Crețu, pentru implicare”, a declarat Cecilia Ghenghea, directoarea Şcolii „Adrian Porumboiu” Muntenii de Jos.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Mâine se deschide Târgul de Primăvară

Timp de două zile, la Silver Mall va avea loc o nouă ediție a Târgului …

Vasluieni, în audiență la prefect

Prefectul Eduard-Andrei Popica a susținut audiențe cu cetățenii în municipiul Vaslui. Aproape 30 de vasluieni …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *