joi , 24 mai 2018, 23:26
Home / Local / Actualitate / Primarul care nu vrea sa mai plateasca lenea

Primarul care nu vrea sa mai plateasca lenea


Asistații social din comuna Ștefan cel Mare și-ar putea pierde ajutoarele financiare de la stat dacă nu participă la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, programată pe 7 aprilie, a anunțat primarul Mihai Moraru. Edilul a explicat că, de fiecare dată când Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui a organizat astfel de acțiuni, asistații social au fost înștiințați, dar nu s-au prezentat.
“Beneficiarii de ajutor social care sunt apți de muncă se vor prezenta obligatoriu la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de AJOFM. Neprezentarea la această acțiune se consideră refuzul locului de muncă, motiv pentru care se va proceda la încetarea dosarului de ajutor social”, se arată într-o informare a Primăriei Ștefan cel Mare.
“Noi avem în plată aproximativ 100 de beneficiari ai Legii venitului minim garantat, de serviciile cărora ne folosim pentru diverse activități în folosul comunității. Pentru ei ar fi mai avantajos să-și găsească un loc de muncă. Le-am adresat invitația de participa la această bursă pentru că au ocazia să se angajeze. Dacă nu doresc acest lucru, potrivit legii, ajutorul social le poate fi suspendat”, a declarat primarul Mihai Moraru.
La nivelul județului Vaslui, sunt în plată aproximativ 10.500 de beneficiari ai Legii 416/2001.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Curs festiv la Liceul ”Emil Racoviță”

O nouă generaţie de elevi ai Liceului “Emil Racoviţă” Vaslui şi-au luat zborul către noi …

Muzică și poezie, la Biblioteca Județeană

Vineri, 25 mai, la ora 14, în sala de activități a Bibliotecii Județene “Nicolae Milescu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *