joi , 18 ianuarie 2018, 20:12
Home / Local / Actualitate / Nici simularea de la bac nu aduce veşti mai bune

Nici simularea de la bac nu aduce veşti mai bune


La mai puţin de trei luni până la examenul propriu-zis, viitorii absolvenţi de liceu din judeţ au şanse minime să treacă de cel mai important examen, care să le permită accesul către învăţământul universitar. Mai bine de 60% dintre cei care s-au prezentat la simulare nu au obţinut note de trecere. Procentul cel mai ridicat este înregistrat la istorie, unde mai bine de 78% dintre elevii prezenţi la simulare au obţinut note peste 5. Din cei 1.055 de elevi care au susţinut proba, 829 au obţinut note de trecere, din care 18 au obţinut nota 10.
La proba scrisă la limba română, procentul celor cu note peste 5 este de 57,78 la sută. Din 2.911 elevi prezenţi, 1.682 au obţinut note de peste 5, din care 6 au luat punctaj maxim.
La matematică, procentul este sub 50 la sută. Din 1.839 de elevi care au susţinut proba, doar 765 au luat minim nota 5.
Multe note de 10 sunt înregistrate la logică, unde profesorii evaluatori au acordat 15 note maxime. Alţi 8 elevi au obţinut 10 la matematică, iar 7 la biologie.
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a centralizat şi notele obţinute de elevii claselor a XI-a la simularea examenelor de bacalaureat. Rezultatele obţinute de aceştia arată astfel: la proba scrisă la limba română – 49,13% dintre elevi au luat note peste 5, ceea ce înseamnă că din 2.919 elevi prezenţi, doar 1.434 au luat minim nota cinci. La proba obligatorie a profilului, 805 elevi au luat minim 5 la matematică, iar alţi 600 la istorie. Numeric, din 2.915 elevi prezenţi, 1.405 au luat note de trecere.
Procentul celor cu medii peste 5 este de 32,28%, cel mai prost stându-se la matematică, unde 41,30% au obţinut minim cinci.
“Sperăm ca până la examenul propriu-zis, elevii să se pună la punct cu pregătirea, iar procentele la finalul bacului să fie mult mai bune. Notele obţinute de elevi la simulările bacalaureatului nu se contestă şi nu se trec în catalog. Rezultatele sunt analizate la nivelul fiecărui liceu, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Vom mai organiza încă o simulare la nivel judeţean”, a mai declarat Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.
Elevii clasei a XI-a nu au susţinut proba la alegere, având în vedere că aria de acoperire disciplinară în clasa a XI-a nu este similară celei de clasa a XII-a. Scopul acestei testări este familiarizarea elevilor cu rigorile examenului şi optimizarea rezultatelor la bacalaureat.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Incendiu pe DN 24 la un autocamion care transporta seminţe de floarea-soarelui

Un incendiu puternic a izbucnit, joi dimineaţă, pe DN 24 Vaslui – Iaşi, pe raza …

Ghiseul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar s-a mutat in spatiu nou

Din această săptămână, certificatele de cazier judiciar se vor elibera de la ghişeul deschis pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *