duminică , 20 mai 2018, 23:44
Home / Local / Actualitate / Marş pentru viaţă, la Vaslui

Marş pentru viaţă, la Vaslui


La fel ca în întreaga ţară, şi la Vaslui, în ziua Bunei Vestiri, oamenii s-au adunat pentru a susţine viaţa şi a spune „stop” avorturilor.
„Marşul pentru viaţă” care a avut loc în municipiul reşedinţă a adunat în centrul oraşului aproximativ cinci sute de persoane de toate vârstele, de la părinţi cu copii în cărucioare, la bunici veniţi să susţină dreptul la viaţă şi al celor încă nenăscuţi.
Evenimentul, organizat de Episcopia Huşilor, prin Protopopiatul Vaslui, ca formă de protest faţă de avorturile din România, l-a avut în fruntea preoţilor pe protopopul Adrian Chirvasă.
Preoţii au atras atenţia că „nu s-ar prăbuşi România dacă toate tinerele familii ar avea măcar câte trei copii, unul pentru tata, unul pentru mama, şi unul pentru ţară şi biserică. Atunci nu ne-am prăbuşi demografic. Din punct de vedere religios, avortul este un păcat strigător la cer”.
De asemenea, cu ocazia manifestării s-a subliniat şi faptul că scăderea natalităţii a devenit o problemă de siguranţă naţională a României.
Protopopul Adrian Chirvasă a spus că numărul avorturilor în ţara noastră este mult prea mare, amintind şi faptul că în anii ‘90, România se afla „pe primul loc în Europa şi pe locul 2 în lume la numărul avorturilor raportate la populaţie. Era ca şi cum românii au înţeles că libertatea lor era libertatea de a-şi ucide pruncii nenăscuţi fără să înţeleagă că asta însemna şi ruinarea viitorului”.
Participanţii, purtând mesaje ca”Pentru femeie. Pentru copil. Pentru viaţă” sau „Avortul: o inimă oprită şi o inimă rănită” au pornit într-un marş pe traseul Piaţa Civică-str.Ştefan cel Mare-str.Traian-str.Donici-revenire Piaţa civică.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Sărbătoarea dansului la ”Ritmurile Tinereții”

La sfârşitul săptămânii s-a desfăşurat cea de a 25-a ediţii a Festivalului de gimnastică şi …

Noi premii pentru elevii Școlii “Vasile Alecsandri” Vaslui

Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală „Ioan Goia” reprezintă una dintre competiţiile muzicale importante din România, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *