sâmbătă , 18 august 2018, 03:27
Home / Local / Actualitate / Măsuri de prevenire a pătrunderii pestei porcine africane pe teritoriul României

Măsuri de prevenire a pătrunderii pestei porcine africane pe teritoriul României


Reprezentanții Centrului Local de Combatere a bolilor transmibile ale animalelor din județul Vaslui, sub coordonarea prefectului Isabel BOGDAN, au luat astăzi o serie de măsuri care asigură prevenirea pătrunderii și răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul național, în condițiile în care au fost identificate focare ale acestei boli în țări vecine care au frontieră cu România.
Directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Traian Petcu, a prezentat Ordonanța de Urgență a Guvernului, din 8 martie 2017, prin care au fost stabilite măsuri pentru prevenirea și detectarea imediată a pestei porcine africane, în vederea supravegherii pasive atât la porcii domestici, cât și la mistreți, întărirea și îmbunătățirea măsurilor de biosecuritate în fermele de porci, pentru a preîntâmpina introducerea virusului cu produse din carne de porc contaminată din aceste țări.
Documentul simplifică procedurile administrative, astfel încât, la nevoie, să se poată acționa, în regim de urgenţă, la vânarea organizată a animalelor sălbatice.
De asemenea, s-a dispus intensificarea controalelor la punctele de intrare în ţară de la frontiera cu Ucraina şi cu Republica Moldova, pentru a preîntâmpina introducerea virusului cu produse din carne de porc contaminată din aceste ţări.
Totodată, primăriile au fost solicitate să identifice anumite zone, care să respecte distanța până la pânza freatică și resursele de apă, unde vor fi îngropate cadavrele animalelor, în cazul apariției unui focar de pestă porcină africană.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru animalele care se îmbolnăvesc.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Idei de mese sănătoase pentru copii, ușor de pregătit

O regulă de bază pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor este o alimentație sănătoasă, bazată pe …

Cupa a rămas la Vaslui

Vasluiul, prin echipajul Școlii “Dimitrie Cantemir”, a căștigat ediția din acest an a Cupei “Podul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *