miercuri , 20 iunie 2018, 17:29
Home / Local / Actualitate / INCENDII LA SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ

INCENDII LA SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ


La sfârşitul săptămânii, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Podul Înalt” al judeţului Vaslui şi Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au intervenit pentru localizarea şi lichidarea a trei incendii, astfel:
Sâmbătă, 04 martie la ora 0430, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Bârlad au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, de pe strada Cpt. Grigore Ignat din municipiul Bârlad. Imediat, la faţa locului s-au deplasat două echipaje de stingere şi o autospecială de primă intervenție şi comandă. În momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta cu violenţă în interiorul unei bucătării şi a unei magazii, cu pericol de propagare la întreaga locuinţă şi la anexele din gospodărie. Flăcările au distrus aproximativ 24 m.p. din acoperişul pe structură din lemn şi învelitoare din azbest, 6 m.p. lambriu din PVC, o fereastră , un dulap şi s-au degradat circa 18 m.p. din acoperiş. Intervenţia pompierilor a limitat incendiul la nivelul încăperilor respective, fără a afecta celelalte patru camere din locuinţă. Din primele verificări, se pare că împrejurarea determinantă ce a condus la producerea acestui incendiu a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect;
Duminică, 05 martie la ora 1551, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism din municipiul Vaslui, strada Andrei Mureşan. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de stins incendii. În momentul sosirii la faţa locului, de sub capota autoturismului ieşea un fum negru. S-a acționat imediat, autovehicolul fiind salvat în totalitate, arzând doar rezidurile combustibile de pe blocul motor. Cauza probabilă o reprezintă scurgerile de lichide combustibile.
Duminică, 05 martie la ora 1610, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ Podul Înalt” al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la u adăpost de animale din localitatea Broşteni, comuna Ivăneşti. Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, la faţa locului s-a deplasat Detaşamentul de Pompieri Vaslui, cu o autospecială de stingere şi şase subofițeri, care au acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. În momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta la întreg adăpostul de animale şi la depozitul de furaje, cu posibilitate de propagare la două locuințe. În urma incendiului au ars întreg adăpostul de animale, zece tone de lucernă şi au murit zece animale mici ( o scroafă cu nouă purcei), pompierii reuşind să salveze din fața flăcărilor trei bovine. Din primele cercetări, se pare că împrejurarea determinantă ce a condus la producerea acestui incendiu a fost un rest de țigară aruncat neglijent pe furajele din curte;

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

O viață cât un centenar

Patru vasluience, născute în 1918, anul Marii Uniri, vor fi felicitate de prefectul Eduard-Andrei POPICA …

Pentru iubitorii de romane polițiste

Seria “După-amiezi culturale la Vaslui”, coordonată de profesorul universitar ieșean Constantin Dram, aduce în fața …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *