duminică , 16 decembrie 2018, 09:41
Home / Naţional / Actualitate / Acţiune de cooperare la frontiera româno-moldoveană pentru combaterea contrabandei cu ţigări

Acţiune de cooperare la frontiera româno-moldoveană pentru combaterea contrabandei cu ţigări


* Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut, în cooperare cu omologii din Republica Moldova, din cadrul Direcției Nord, au confiscat, în urma unei acţiuni comune de combatere a contrabandei cu ţigări, 3.000 pachete cu ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România.
* În cadrul acțiunii, au fost reţinute patru persoane, doi cetățeni români, tată și fiu, pe malul românesc al râului Prut și doi cetățeni din R. Moldova, pe partea moldovenească, toți implicați în activitatea de contrabandă.

În data de 2 martie a.c., în urma activităților informativ-operative, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți Prut, județul Botoșani, în cooperare cu omologii lor din Republica Moldova, din cadrul Direcției Regionale Nord, au organizat o acțiune comună pe teritoriul celor două state, pentru combaterea contrabandei cu ţigări.
Astfel, în jurul orei 19.50, polițiștii de frontieră români au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, pe direcţia localităţii de frontieră Păltiniș, o persoană într-un atelaj hipo, cu care transporta două colete voluminoase.
Imediat, poliţiştii de frontieră au declanșat o acțiune specifică în urma căreia au reținut persoana în cauză. Concomitent, un alt echipaj din cadrul aceluiași sector a reținut, în imediata apropiere, un tânăr, implicat în activitatea de contrabandă și care la vederea polițiștilor de frontieră a încercat să fugă.
Cei doi bărbați au fost duși la sediul sectorului pentru continuare cercetărilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetăţenii români Ionel G. și Cezar G., tată și fiu, în vârstă de 53, respectiv 32 de ani.
Totodată, autoritățile de frontieră din Republica Moldova au informat despre faptul că au reținut, pe malul moldovenesc al râului Prut, doi tineri, în vârstă de 20 respectiv 23 de ani, implicați în activitatea de contrabandă cu țigări. De asemenea polițiștii de frontieră moldoveni au mai precizat faptul că aceștia erau cunoscuți ca făcând parte dintr-o rețea care avea preocupări în sfera contrabandei cu țigări.
În urma inventarierii celor două colete din atelajul hipo, polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării 3.000 pachete de țigări, marca Ritm, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare totală de 33.913 lei.
Cercetările continuă, împreună cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi a depistării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Peste 7.600 de pachete cu ţigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră

In ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de …

Tânăr fără permis de conducere depistat în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul unei misiuni specifice, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *