marți , 29 septembrie 2020, 02:59
Home / Local / Actualitate / Un incendiu s-a produs la o societate de încărcat butelii

Un incendiu s-a produs la o societate de încărcat butelii


Un incendiu s-a produs, joi după-amiază, la o societate de încărcat butelii din municipiul Vaslui, după ce cabina paznicului a luat foc, fără a se cunoaşte deocamdată cauza. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit şi au reuşit să stingă la timp incendiul înainte ca acesta să se extindă la depozitul de butelii.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, incendiul s-a petrecut la o societate de îmbuteliat recipiente cu GPL din zona industrială a oraşului .
Flăcările au izbucnit la cabina paznicului, situată exact lângă depozitul de butelii al societăţii. De altfel, paznicul a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat intervenţia pompierilor.
„Mai multe echipaje de pompieri au fost trimise la societatea respectivă, reuşindu-se în timp util izolarea incendiului. Exista pericolul ca acesta să se extindă la depozitul de butelii în condiţiile în care cabina portarului era lipită de clădire”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.
În urma incendiului, paznicul societăţii, un bărbat de 55 de ani, a suferit arsuri la faţă, fiind preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Pompierii vasluieni au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele care au condus la izbucnirrea incendiului.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Un primar vasluian a fost ales fără să se voteze

Sorin Scutelnicu a fost reales primar al comunei Gârceni, cu o majoritatea covârșitoare. Din păcate, …

Social-democrații pot pierde posturile de viceprimar la Vaslui: Se naște o alianță PNL-USR în consiliul local!

PSD nu va mai avea majoritatea în Consiliul Local al municipiului Vaslui. În urma alegerilor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *