sâmbătă , 20 octombrie 2018, 18:04
Home / Local / Actualitate / ACCIDENT RUTIER GRAV

ACCIDENT RUTIER GRAV

a4156975202e39605c9e8be989ce162e_xl

Un bărbat de 59 ani, implicat într-un accident de circulaţie care a avut loc astăzi, pe raza comunei Muntenii de Sus, a decedat, urmare a rănilor suferite.

Astăzi, la ora 11.15, am fost sesizaţi prin apel la numărul de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, a avut loc un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane. La locul producerii acestuia s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului Rutier Vaslui, care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit următoarele:
C. Oana, în vârstă de 26 de ani, din comuna Muntenii de Sus, conducea un autoturism pe drumul comunal 17, pe raza localităţii Satu Nou, din comuna Muntenii de Sus, din direcţia Portari către intersecţia cu D.N. 24. Aceasta a fost surprinsă de apariţia unui pieton, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile fără să se asigure şi l-a acroşat cu partea stânga față a autoturismului.
Victima, un bărbat de 59 ani, din localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, însă, urmare a leziunilor suferite, a decedat.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că nu a consumat băuturi alcoolice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, poliţiştii rutieri urmând a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.

Având în vedere condițiile meteo din această perioadă, le recomandăm pietonilor să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Batalionul 202 Huși a împlinit 68 de ani de existență

Astăzi, subprefectul Mircea GOLOGAN a participat la festivitățile dedicate împlinirii a 68 de ani de …

CAMPANIE DE PREVENIRE A FRAUDELOR COMISE PE INTERNET

Poliția Română, împreună cu Europol și Federația Europeană a Băncilor, lansează o campanie de prevenire …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *