miercuri , 21 februarie 2018, 03:28
Home / Local / Actualitate / CRĂCIUN ÎN SIGURANŢĂ

CRĂCIUN ÎN SIGURANŢĂ

index
De Sărbătoarea Nașterii Domnului, Poliţia Română a fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței publice.

Pentru siguranţa cetăţenilor, în perioada 24-26 decembrie a.c., peste 150 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în județul Vaslui, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.
Zilnic, au fost în teren peste 60 patrule de ordine și siguranță, iar efectivele de poliție rutieră au utilizat 21 de autospeciale.
Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătoarea Crăciunului.

În urma acțiunilor desfășurate de polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, au fost constatate 63 de infracțiuni, iar față de 2 persoane cercetate pentru comiterea de fapte penale, au fost luate măsuri preventive.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 170 de sancţiuni, în valoare de 43.870 de lei. Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 54 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și au aplicat 12 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 102 de sancţiuni contravenţionale, 20 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 4 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.
Totodată, poliţiştii au retras 4 certificate de înmatriculare şi au reţinut 11 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 4 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 4 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

În perioada 30 noiembrie – 26 decembrie a.c., în urma activităților desfășurate în teren, polițiștii au constat 336 de infracțiuni și au aplicat 1688 de sancțiuni contravenționale.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

REȚINUȚI PENTRU INFRACȚIUNI DE FURT DIN LOCUINȚĂ

Trei bărbați din comuna Moțca, județul Iași care au sustras bani din locuința unei persoane …

Valerian Hriscu, primar de cinci stele

Primarul comunei Lipovăț, Valerian Hriscu, a fost premiat de Asociaţia comunelor din România cu trofeul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *