vineri , 25 septembrie 2020, 03:23
Home / Local / Actualitate / Vasluian la Târgul Internaţional de Carte

Vasluian la Târgul Internaţional de Carte

cornelius-dragan1
Cornelius Drăgan şi-a făcut debutul editorial în cadrul Târgului Internaţional de Carte “Gaudeamus” de la Romexpo Bucureşti. Vasluianul a lansat volumul de debut, intitulat “Muşcătura fluturelui japonez”, apărut sub îngrijirea editurii Junimea.
Poetul a avut multe emoţii, mai ales că experienţa trăită a fost minunată, fiind martor la lansările de carte ale unor titani ai literaturii: Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Ştefan Oprea şi Liviu Antonesei.
Cu toate acestea, Cornelius Drăgan s-a bucurat de încurajările amfitrionilor Lucian Vasiliu, Vasile Spiridon şi Liviu Ioan Stoiciu.
„Am trecut cu brio peste emoţii şi am reuşit să se facă auzită <>. Mulţumesc editurii şi echipei de la Junimea pentru această lansare, dar şi prietenilor care mi-au fost aproape”, declară poetul.
Prezenţa la Târg i-a adus şi o mare satisfacţie. Acesta a avut onoarea să discute preţ de câteva minute cu Mircea Cărtărescu, atras de titlul volumului de debut: „Am avut marea onoare să îl întâlnesc pe Mircea Cărtărescu, iar faptul că titlul volumului meu de debut i-a atras atenţia a avut un deosebit impact asupra mea”.
Vineri, 25 noiembrie, este rândul vasluienilor să răsfoiască „Muşcătura fluturelui japonez”. Momentul lansării volumului va fi găzduit de Sala TinArt a Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul”, începând cu ora 14.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Un vasluian, pericol public pe drumurile județului! A fost prins la volan beat criță, fără a deține permis și conducând o mașină neînmatriculată!

Poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au reţinut un bărbat din comuna Gârceni, județul Vaslui, …

Un bărbat din Dumești a fost reținut de polițiști, după ce l-a atacat pe un romașcan cu briceagul

Poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au reţinut un bărbat din comuna Dumești, județul Vaslui, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *